DNA: Am intervenit la timp pentru ca Hidroelectrica să nu fie păgubită iar de „băieții deștepți”

DNA: Am intervenit la timp pentru ca Hidroelectrica să nu fie păgubită iar de băieții deștepți
Publicat: 24/10/2013, 16:55
Actualizat: 06/02/2019, 16:27

DNA respinge apărarea directorului din Hidroelectrica Eugen Brădean și pe cea a consilierului ministerial Ioan Mihăilă, respectiv că primul a fost doar executant, iar al doilea dorea să învețe arta afacerilor cu energie, și arată că a stopat la timp un nou mecanism de păgubire a companiei.

„Combatem încă din acest moment o eventuală apărare a inculpaților potrivit căreia infracțiunile săvârșite de aceștia nu au avut rezultatul scontat și anume, încheierea contractului cu SC Energon Power and Gas SRL, demersurile întreprinse de organele de urmărire penală fiind îndreptate tocmai în scopul prevenirii angrenării SC Hidroelectrica SA într-un nou mecanism care să determine păgubirea societății”, se arată în referatul cu propunerea arestării preventive a celor doi, transmis unui judecător al Tribunalului București.

Procurorii DNA redau în referat argumentele aduse în apărarea lor de Brădean și Mihăilă, prin care cei aceștia au încercat să se explice în fața anchetatorilor.

„Inculpatul Mihăilă Ioan a manifestat o atitudine total nesinceră în fața organelor de urmărire penală, încercând să acrediteze ideea că acțiunile sale au fost determinate de dorința de a «învăța mecanismele afacerilor cu energie». Apărările formulate de acesta frizează ridicolul, nefiind susținute de niciun mijloc de probă și în contradicție cu afirmațiile sale potrivit cărora Brădean Eugen era «un simplu executant», un executant de la care totuși Mihăilă Ioan avea nevoie de lecții”, se arată în documentul citat.

Brădean „a prezentat, cu ocazia audierilor, o variantă proprie a modului de desfășurare a faptelor, încercând să acrediteze ideea că Mihăilă a fost cel care a generat întregul mecanism de fraudare a Hidroelectrica, rolul său fiind de simplu mesager”, se mai arată în referatul transmis instanței.

Anchetatorii spun că acuzațiile aduse celor doi sunt probate de denunțul din 10 octombrie și declarațiile olografe din 11, 19 și 23 octombrie ale lui Remus Vulpescu, dar și de procese verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de Remus Vulpescu, Eugen Brădean, Ioan Mihăilă și Mihai Adrian Groșanu.

În documentul citat, procurorii arată în detaliu motivele pentru care consideră că cei doi trebuie cercetați în stare de arest preventiv, între care și cel legat de scopul încheierii unor contracte păguboase între un „colos al economiei românești” și așa-zișii „băieții deștepți” din energie.

Astfel, notează procurorii DNA, pe de o parte, faptele pentru care aceștia sunt cercetați prevăd pedeapsa închisorii mai mare de patru ani, iar pe de alta lăsarea lor în liberate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Impactul generat de încheierea contractului plănuit de cei doi asupra dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată în litigiile pe care Hidroelectrica le are cu traderii de energie electrică pentru contractele denunțate de către administratorul judiciar în cadrul procedurii poate determina respingerea acțiunilor formulate, în condițiile în care compania susține că încheierea unor astfel de contracte este profund păguboasă pentru viitorul ei, notează procurorii, în acest context.

„Analiza activității infracționale a numiților Brădean Eugen și Mihăilă Ioan denotă o totală lipsă de preocupare a acestora pentru încheierea unor tranzacții profitabile pentru societate ci, mai degrabă, subjugarea acesteia în interesul unor societății private (a se vedea transcrierea convorbirilor purtate de aceștia în mediu ambiental). Impresia generată în rândul opiniei publice potrivit căreia, contractele încheiate cu „băieții deștepți„ au existat dintodeauna și vor exista și în continuare, toate în detrimentul întregii societăți românești obligată astfel să achite un preț majorat artificial prin astfel de mecanisme”, se mai arată în referatul anchetatorilor.

Tribunalul București a decis joi, la propunerea procurorilor DNA, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, și Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei și consilier al ministrului Constantin Niță, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată de cei doi la Curtea de Apel București.

Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, și Ioan Mihăilă, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al companiei și consilier al ministrului Constantin Niță, au fost reținuți, miercuri, de DNA, într-un dosar de mită privind vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane euro.

Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Brădean, de complicitate la luare de mită și la dare de mită, potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Potrivit anchetatorilor, în octombrie, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA și consilier al ministrului delegat pentru Energie, a promis unui alt membru din același Consiliu, denunțător în cauză, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau condiții defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Ultimele sondaje înainte de alegerile din SUA. Cine va câștiga: Kamala Harris sau Donald Trump?
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut și unde s-a produs
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de preşedinte /...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Statul îi ia casa lui Klaus Iohannis. Ce lovitură i se pregătește președintelui României
Ardei și dulci, și acrișori. Rețeta care trece peste prejudecățile din bucătărie  
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
Horoscop zilnic, 5 noiembrie 2024: Fecioarele dau dovadă de luciditate extremă și vor acționa cu...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Lemnul de santal, apreciat de întreaga lume pentru aromă, în pericol